Ecaterina Andronescu
„Dacă noi astăzi în școlile gimnaziale nu mai avem laboratoare de fizică, de biologie, de chimie, de limbi străine etc, nu mai avem din cauza faptului că această clasă pregătitoare a intrat în instituțiile de învățământ, în unitățile de învățământ, adică în școli. Unde? În spațiile ocupate de laboratoare.”
Fals
Barometru Factual
Educatie
Data verificării: 04.01.2021
www.factual.ro

Context

Ecaterina Andronescu a declarat în 12 decembrie 2020 că unul dintre efectele introducerii clasei pregătitoare a fost desfiinţarea laboratoarelor din şcoli, care nu aveau spaţii pregătite şi au fost nevoite să rezolve rapid problema:

„În iulie 2012, trebuia să pun în aplicare legea, adică să organizez clasa pregătitoare în unitățile de învățământ […]. Nu s-a întrebat nimeni când a pus lucrul acesta dacă există spaţii sau nu […] şi ca urmare o serie întreagă de lucruri a trebui să le rezolv peste noapte. Cum? Şcolile şi-au desfiinţat laboratoarele. Dacă noi astăzi  în școlile gimnaziale nu mai avem laboratoare de fizică, de biologie, de chimie, de limbi străine etc, nu mai avem din cauza faptului că această clasa pregătitoare a intrat în instituțiile de învățământ, în unitățile de învățământ, adică în școli. Unde? În spațiile ocupate de laboratoare.”

Ce verificăm?

Dacă numărul de laboratoare din şcoli a scăzut din cauza introducerii clasei pregătitoare.

Verificare

Ecaterina Andronescu se referă la începutul declaraţiei la „şcolile gimnaziale”, dar ulterior afirmă despre clasa pregătitoare că prin ea s-au ocupat spaţiile laboratoarelor din şcoli. Astfel, am verificat evoluţia numărului de laboratoare din învăţământul primar şi gimnazial. 

Învăţământul obligatoriu începând cu vârsta de şase ani a fost introdus prin legea 1/2011, care prevede la art. 361 că:    

„a) măsura introducerii clasei pregătitoare în învățământul primar intră în vigoare începând cu anul școlar 2012-2013”

Impactul introducerii clasei pregătitoare, invocat de Andronescu, ar trebui aşadar să fie maxim pentru anul şcolar 2012-2013, când, susţine ea, şcolile au fost nevoite să îşi desfiinţeze laboratoarele pentru a le transforma în spaţii pentru clasa pregătitoare.

În 2011, numărul laboratoarelor din şcolile gimnaziale era 8354 (cu cele 117 laboratoare din învăţământul special). Pentru anul 2012, Institutul Naţional de Statistică arată o scădere la un total de 8249 de laboratoare, dar în 2013 numărul revine la un total apropiat de cel din 2011, adică 8352 de laboratoare. În 2019, în învăţământul primar şi gimnazial erau 8032 de laboratoare. Datele colectate de INS la începutul fiecărui an an şcolar indică o scădere constantă a numărului de laboratoare din învăţământul primar și gimnazial din 2011 până în prezent, fără nicio scădere semnificativă care să poată fi atribuită introducerii clasei pregătitoare în anul şcolar 2012-2013.  

Un studiu privind implementarea clasei pregătitoare, realizat la cererea Ministerului Educaţiei, arată că în anul şcolar 2012-2013 doar 99 de clase pregătitoare erau organizate în laboratoare, dar în cele mai multe cazuri, clasa pregătitoare funcţionează într-o sală de curs (97,3% din respondenţi). La studiu au participat 84,5% din cele 4450 de unităţi şcolare care au organizat clasa pregătitoare.

Legea educaţiei naţionale a fost publicată în 10 ianuarie 2011, dar introducerea clasei pregătitoare a fost prevăzută doar începând cu anul şcolar 2012-2013 tocmai pentru a permite pregătirea bazei materiale. Asta nu înseamnă că şcolile din România au suficiente laboratoare. În 2018, datele Ministerului Educaţiei arată că 72% dintre școlile din mediul rural și 30% dintre școlile din mediul urban nu sunt dotate cu laboratoare (pag. 18).

 

Concluzie

Afirmația Ecaterinei Andronescu este falsă. Numărul de laboratoare din şcoli nu a scăzut semnificativ din cauza introducerii clasei pregătitoare în 2012. Totuşi, România stă prost la dotarea şcolilor primare şi gimnaziale. În 2018, datele Ministerului Educaţiei arată că 72% dintre școlile din mediul rural și 30% dintre școlile din mediul urban nu sunt dotate cu laboratoare.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.