Ecaterina Andronescu
„(...) ore de pregătire remedială, pe care noi în anul 2019 cred că le-am pus într-o lege. Legea prevede că în norma profesorului poți să pui și ore de pregătire remedială.”
Trunchiat
Barometru Factual
Educatie
Data verificării: 28.12.2020
www.factual.ro

Context

Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu a declarat pe 12 decembrie 2020:

„(…) ore de pregătire remedială, pe care noi în anul 2019 cred că le-am pus într-o lege. Legea prevede că în norma profesorului poți să pui și ore de pregătire remedială.”

Ce verificăm?

Cine a introdus orele de pregătire remedială în lege.

Verificare

Legea Educației Naționale prevedea, în forma inițială, cea din 2011, că școlile își pot extinde activitățile cu elevii după orele de curs prin programe Școala după școală, care puteau cuprinde și activități de învățare remedială. Tot atunci s-a stabilit, că elevii cu deficiențe de învățare beneficiază, în mod obligatoriu, de educație remedială (Art. 72).

În decembrie 2018, pe vremea când făcea parte din guvernul Dăncilă, Ecaterina Andronescu anunța ore suplimentare pentru elevii care pierd ritmul cu programa școlară.

Abia în august 2020, prin Legea nr. 185/2020 s-au făcut mai multe modificări la legea educației. Una din prevederi arată că profesorii pot să-şi completeze norma didactică cu ore de pregătire remedială (Art. 262 și 263).

Modificarea a apărut, după ce 35 de deputați și senatori PSD au depus un proiect legislativ la Camera Deputaților în 24 martie 2020. Printre inițiatori se numără și Ecaterina Andronescu în calitate de senator PSD.

Concluzie

Afirmațiile Ecaterinei Andronescu sunt trunchiate. Elevii cu deficiențe de învățare trebuiau să beneficieze obligatoriu de ore remediale încă din 201l, iar școlile puteau avea ore remediale prin programele Școala după școală”. Abia în 2020, printr-o lege inițiată de parlamentari PSD, profesorii au primit posibilitatea de a-și completa norma cu ore remediale.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.