Emilian Pavel (PSD)
„Nu ați făcut însă nicio referire la faptul că în toate rapoartele MCV din ultimii 10 ani, 11 ani de fapt, nu a apărut nici măcar un abuz. Un abuz menționat chiar și de doamna Grapini mai înainte cum ar fi cel menționat de președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, un abuz care a fost comunicat comisiei MCV și care nu a apărut nicăieri.”
Fals
Barometru Factual
Justitie
Data verificării: 02.10.2018
www.factual.ro
Sursa afirmației: Hotnews

Context

Luni seară, 1 octombrie, în Comisia LIBE din Parlamentul European a avut loc o dezbatere despre situația din România în ceea ce privește modificările legislative cu impact asupra justiției și luptei împotriva corupție, precum și în ceea ce privește protestul de la București din 10 august. În acest context, Emilian Pavel, europarlamentar din partea PSD a afirmat următoarele:

 

„Nu ați făcut însă nicio referire la faptul că în toate rapoartele MCV din ultimii 10 ani, 11 ani de fapt, nu a apărut nici măcar un abuz. Un abuz menționat chiar și de doamna Grapini mai înainte cum ar fi cel menționat de președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, un abuz care a fost comunicat comisiei MCV și care nu a apărut nicăieri.”

Ce verificăm?

Verificăm dacă în rapoartele MCV apar referiri la abuzurile privind presiunile la adresa Curții Constituționale și judecătorilor acesteia.

Verificare

Verificare

Situația despre care face referire Emilian Pavel și despre care a făcut vorbire și Maria Grapini este cea privind acuzele de presiune la adresa judecătorilor CCR venite în 2015, când Curtea a decis că pachetul de legi „Big Brother” este neconstituțional și în aceeași perioadă a fost reținut și judecătorul constituțional Toni Greblă.

 

În 2018, Augustin Zegrean a rememorat acea perioadă și a precizat că A doua sau a treia zi după ce a fost chemat la DNA domnul Greblă, am făcut singura conferinţă de presă din viaţa mea de judecător la Curtea Constituţională, la care am invitat toată presa din Bucureşti şi am spus ce se întâmplă. Am spus inclusiv faptul că suntem ameninţaţi de SRI. (…) Am spus şi altora. În zilele acelea, a fost la noi la Curte o delelgaţie a MCV şi un judecător din Curte le-a spus: «mie îmi este frică să mai fiu judecător la Curte». S-a notat şi notat a rămas.

 

În același timp, în ianuarie 2015, Augustin Zegrean a dezmințit o informație potrivit căreia CCR ar fi trimis la acel moment o scrisoare către Comisia Europeană.

 

În anul 2012 însă, când în România președintele de atunci fusese suspendat și Curtea Constituțională și judecătorii acesteia au acuzat presiuni, CCR a transmis o scrisoare către Comisia Europeană și Comisia de la Veneția.

 

Cum au fost reflectate aceste momente în rapoartele MCV?

 

În ceea ce privește incidentele din 2015, în Raportul MCV din ianuarie 2016, se notează:

 

În acest an s-a înregistrat o creștere a numărului de cereri de apărare a independenței justiției, în urma unor atacuri în mass-media și din partea unor politicieni, inclusiv a primului ministru și a președintelui Senatului 12 . De asemenea, au existat în continuare cazuri de presiune asupra unor judecători ai Curții Constituționale 13 . Așa cum se menționa în raportul din 2015, în perioada premergătoare alegerii președintelui României, erau semne de schimbare în sensul unei abordări mai responsabile.

 

În raportul din 2015, la care se face referire, se preciza că:

 

„Au existat, de asemenea, cazuri în care Curtea Constituțională a făcut obiectul unor critici severe din partea anumitor persoane public

 

Mai departe în timp, în anul 2012, rapoartele Comisiei Europene aduceau critici dure cu privire :

 

„Contestarea la nivel politic a unor decizii judiciare, subminarea Curții Constituționale, răsturnarea unor proceduri stabilite și eliminarea unor mecanisme-cheie prin care puterile în stat exercită controlul asupra activității celorlalte puteri pun sub semnul întrebării angajamentul guvernului de a respecta statul de drept și independența controlului jurisdicțional.”

 

„Cu toate acestea, Comisia este îngrijorată de recenta presiune exercitată de unii membri ai Guvernului român și de politicieni de rang înalt asupra Curții Constituționale: acestea sunt intervenții inacceptabile pe lângă o instituție judiciară independentă”

Concluzie

Afirmațiile lui Emilian Pavel sunt false – Comisia Europeană a reflectat în rapoartele sale presiunile aplicate asupra Curții Constituționale și judecătorilor săi nu doar o dată, ci în mai multe rapoarte realizate în cadrul MCV

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.