Ștefan Radu Oprea (PSD, ministrul Economiei)
„Spre deosebire de majoritatea partidelor care sunt astăzi în Parlament, pe listele Partidului Social Democrat, atunci când am candidat, nu a fost nicio persoană care să aibă probleme de integritate sau de natură penală”.
Fals
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 06.01.2023
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

Ștefan Radu Oprea, senator PSD, a susținut, în cadrul unor declarații de presă la Parlament, din  28 noiembrie 2022, că niciunul dintre candidații social-democrați la Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților nu avea „probleme de integritate sau de natură penală”.

Ce verificăm?

Verificăm dacă la alegerile parlamentare din 2020, pe listele PSD au fost candidați cu probleme penale sau de integritate.

Verificare

Am consultat listele electorale propuse pentru Senat și Camera Deputaților de pe pagina Biroului Electoral Central. Pentru votul din 2020, PSD a avut 631 de candidați din totalul de 7.136 de înscriși.

Dintre candidații PSD, cel puțin șapte au avut probleme penale sau de integritate, așa cum reiese din cercetarea noastră:

  • Florian Bodog a fost ales senator din partea PSD în Bihor în 2020. Cu un an mai devreme, procurorii DNA au cerut Senatului să încuviințeze urmărirea penală față de acesta, dar cererea lor a fost respinsă. Conform procurorilor, Bodog angajase fictiv o consilieră pe vremea când conducea ministerul Sănătății. În august 2021, a fost trimis în judecată. Dosarul se judecă încă la Înalta Curte. 
  • Eugen Bejinariu este parlamentar din 2004. În urmă cu trei ani a obținut un nou mandat de deputat, fiind candidat din partea PSD Suceava. În 2016, procurorii DNA au cerut Parlamentului aviz pentru a începe urmărirea penală a lui Bejinariu. Deputatul PSD era acuzat de abuz în serviciu în dosarul „Microsoft”, în urma căruia statul a fost prejudiciat cu 67 de milioane de dolari. După un an, parlamentarii au votat împotriva ridicării imunității lui Eugen Bejinariu, după ce decizia Parlamentului a fost amânată mai multe luni. 
  • Adrian Solomon și Irinel Stativă au candidat pe lista PSD Vaslui și sunt în prezent deputați (fișele lor, aici și aici). În iulie 2020, înainte de alegerile parlamentare, au fost amendați după ce au făcut scandal când li s-a cerut să poarte mască într-un fast-food din Centrul Vechi al Capitalei și i-au înjurat pe polițiștii sosiți la fața locului. Marcel Ciolacu a anunțat, în momentul scandalului, că cei doi nu vor mai fi puși pe liste (lucru care s-a dovedit neadevărat).
  • Laura Vicol a candidat din partea PSD Dolj pentru Camera Deputaților, obținând un loc în Parlament. În aprilie 2016, deci cu 4 ani înainte de candidatură, a fost trimisă în judecată de DNA pentru favorizarea făptuitorului, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, Laura Vicol a fost sancţionată cu avertisment. A fost achitată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. În aprilie 2020, a fost audiată ca martor după ce DIICOT a interceptat o discuție cu un individ acuzat de proxenetism, șantaj, tentativă de omor și spălare de bani.

Foto: Facebook / Ștefan Radu Oprea

Concluzie

Declarația senatorului Radu Oprea este falsă.Nu doar că pe listele electorale propuse de PSD la Alegerile Parlamentare din 2020 se aflau candidați cu probleme de integritate sau de natură penală, dar unii dintre aceștia au și ajuns în Parlament.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.