Primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România.
Baner
Barometru Factual

24.05.2016

„colegii noștri consilieri generali (n.r. - PSD) au propus un buget mai mare (n.r. pentru sănătate), de aproape 15%, și majoritatea PNL-PDL a acceptat doar unul 7,3%”

Gabriela Vrânceanu-Firea

Primarul General al Municipiului București

Fals

Context

Afirmația a fost făcută în cadrul dezbaterii electorale pentru alegerea primarului general al municipiului București oraganizată de Antena 3 (minutul 24):

Ce verificăm?

Dacă PSD, prin consilierii generali, a propus un buget de (aproape) 15% pentru sănătate.

Verificare

La ședința din 29 februarie 2016, când a fost votat bugetul Bucureștiului, a existat un singur amendament pe proiectul de buget propus de primarul interimar Răzvan Sava (PNL). Amendamentul a fost propus (și adoptat ulterior) de către consilierul Radu Richard-Vicenţiu (independent).

 

La începutul discuției pe buget, viceprimarul Darabont Dan Alexandru a luat cuvântul și a vorbit despre faptul că bugetul a venit devreme, că a trecut prin dezbatere publică și avizare, că acest buget trebuie aprobat cu responsabilitate de un consiliu aflat la final de mandat, a amintit de probleme la RADET și RATB, că nu există o viziune completă și că, prin urmare, ”grupul de consilieri generali ai Partidului Social Democrat se va abține de la votul…de a aproba acest proiect de buget”. Nimic despre sănătate.

 

De asemenea, proiectul de buget în integralitatea sa a fost trecut cu 31 de voturi pentru, 9 abțineri și 5 împotrivă (înregistrarea video a ședinței este aici, iar numărul de voturi precum și prezența se regăsesc în procesul verbal al ședinței, de la pagina 43).

 

La ședință au fost prezenți 53 din cei 54 de consilieri, lipsind dl. Mocioacă Ștefan (PSD), unul dintre cei 18 consilieri ai PSD.

Concluzie

Declarației Gabriela Firea este falsă. Consilierii municipali ai Partidului Social Democrat nu au propus niciun amendament în ceea ce privește bugetul capitalei pentru sănătate.

Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. Află mai mult

Revamped by webgraphic webdesign Sibiu. Recomandăm magazinul de cauciucuri și anvelope de la AnvelopeX.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.