Liviu Pop (PSD)
[Presedintele Klaus Iohannis] face o acuzație ipocrită din perspectiva zilei de 23 august și în perspectiva fostei „demnități” a domniei sale, aceea de președinte al unui continuator al Grupului... organizația nazistă.. Forumul. A condus Forumul German, care a fost continuatorul acelui Grup care a fost condamnat public față de...Unei entități naziste, asta o spun nu eu, o spun alții.
Parțial Fals
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 27.08.2018
www.factual.ro
Sursa afirmației: Antena 3

Context

După ce, în 23 august, cu ocazia comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, Președintele Klaus Iohannis a declarat că „nicio utopie nu s-a dovedit mai sângeroasă decât fascismul și comunismul și că “nu ne putem permite renunțarea la angajamentele asumate odată cu integrarea în Uniunea Europeană și nici o revenire la practicile care au caracterizat regimul comunist”, senatorul PSD Liviu Pop a făcut următoarea declarație la postul de televiziune Antena 3:

 

„[Presedintele Klaus Iohannis] face o acuzație ipocrită din perspectiva zilei de 23 august și în perspectiva fostei..”demnități” a domniei sale, aceea de președinte al unui continuator al Grupului…organizația nazistă..Forumul..A condus Forumul German, care a fost continuatorul acelui Grup care a fost condamnat public față de…Unei entități naziste, asta o spun nu eu, o spun alții.”

 

Sursa afirmației – Antena 3

Ce verificăm?

Dacă Forumul Democrat al Germanilor din România poate fi considerat continuator al unei grupări naziste.

Verificare

Preambul – ce este Forumul German?

Înființat în 1989, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) este, conform statului, „o organizaţie care îi reprezintă pe plan politic” pe etnicii germani, „format din organizaţii locale, judeţene şi regionale.”

 

Klaus Iohannis a devenit membru la un an după înființarea FDGR, iar în 2000 a candidat la primăria orașului Sibiu din partea aceleiași organizații. Între 2002 și 2013, FDGR a fost condus de Klaus Iohannis, perioadă în care era și primar al Sibiului.

 

Organizația funcționează astăzi „în baza drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a garanţiilor internaţionale general recunoscute pentru protecţia minorităţilor naţionale şi a Constituţiei României, precum şi a legislației în vigoare din ţara noastră.

 

În iunie 2008, guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a recunoscut asociația FDGR ca fiind de utilitate publică.

 

La alegerile locale din 2016, asociația a obținut un mandat de vicepreședinte al unui consiliu județean, 5 mandate de primar, 10 mandate in consilii județene, 25 în consilii municipale și orășenești, 7 mandate de viceprimari și 56 de mandate în consilii comunale.

În prezent, FDGR are un deputat în Parlament și majoritate în consiliul local al Sibiului.

 

„Organizația nazistă” la care face referire senatorul Liviu Pop a purtat numele de Grupul Etnic German (GEG).

A fost înființată în 1940, după ce ministrul german de externe (Joachim von Ribbentrop) a forțat statul român să semneze un acord care definea statutul legal al minorității germane din România. Prin acest act, autoritățile de la Berlin preluau controlul asupra germanilor din România. Imediat, liderii moderați ai comunității germane au fost înlocuiți cu alții favorabili regimului nazist.

 

Astfel, Andreas Schmidt – un sas din județul Alba – a fost pus în fruntea Grupului Etnic German (GEG) pe care l-a condus până în 1944, când a fost la desființat.

 

Urmând ordinele Biroului Central pentru Etnici Germani din Străinătate și sprijinindu-se pe aliații săi, Schmidt a reorganizat întreaga structură de conducere a minorității germane din România, fiind bine conectat la conducerea SS-ului din Reich.

 

În anii care au urmat, Grupul Etnic German și-a impus controlul asupra vieții publice a germanilor din România, eliminând oponenții. Episcopul luteran Viktor Glondys, sau personalități precum Friedrich Muller sau Hans Otto Roth au fost înlăturate, marcând astfel îngenuncherea Bisericii Luterane din Transilvania. Proprietățile acesteia au trecut în posesia Grupului Etnic German. Astfel, autoritățile naziste din Germania au acaparat și reorganizat minoritatea etnică germană din România.

 

În 1944, Grupul Etnic German a fost dizolvat în urma Convenției de Armistițiu care obliga România să desființeze „toate organizațiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât și orice alte organizații care duc propagandă ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice, nepermițând în viitor existența unor organizații de acest fel.”

 

Revenind la momentul actual, conform legislației în vigoare, organizațiile naziste sunt interzise în România, tocmai pentru „prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni contra păcii și omenirii”.

 

După această scurtă incursiune în istoricul GEG și FDGR, ne propunem să verificăm dacă asociația FDGR este continuatoarea Grupului Etnic German.

 

În perioada în care a funcționat (1940-1944), GEG s-a bucurat de puteri discreționare asupra comunității germane din România, preluând bunuri și proprietăți aflate în proprietatea mai multor asociații germane sau biserici. După 1944, după desființare, toate proprietățile GEG au fost preluate se statul român.

 

În 1999 a fost emisă O.U.G. 83 privind restituirea unor bunuri imobile deținute de minoritățile naționale din România, ordonanța fiind apoi completată prin HG 269/2005. Conform acestora, „prin comunitate a minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat constituită și organizată potrivit legii române.” Iar Grupul Etnic German a funcționat așa în perioada 1940-1944.

 

Pentru a beneficia de retrocedarea imobilelor preluate abuziv, Forumul Democrat al Germanilor din România a trebuit să facă dovada că este continuatoarea persoanei juridice ale căror bunuri au fost confiscate de stat.

 

Prin sentința civilă nr. 2790 din 28.05.2007, Judecătoria Sibiu a constatat calitatea de succesor în drepturi față de Grupul Etnic German, fără să specifice natura drepturilor, după ce a chemat în instanță primăria condusă de Klaus Iohannis și Consiliul Local.

 

Din statutul Forumului Democrat al Germanilor depus la unul dintre dosarele din instanță, rezultă că acesta este „continuatoarea persoanelor juridice fără scop patrimonial ce au aparținut minorității germane din Sibiu” după cum este notat într-o hotărâre a Judecătoriei Sibiu privind un dosar penal.

 

Pentru că ni s-a părut interesantă, redăm succint detalii despre speța pe care o judecase instanța.

 

Pe scurt, un cetățean din Sibiu a cerut în 2010 Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției din Sibiu să investigheze Forumul Germanilor, pe Hans Klein – membru al acesteia și pe Klaus Iohannis pentru că au constituit o organizație cu caracter fascist.

 

Plângerea cetățeanului a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, dar procurorul a închis speța. Nemulțumit de soluția dată de procuror, cetățeanul s-a dus în instanță pentru a cere redeschiderea dosarului penal. Judecătoria Sibiu a decis însă că procurorul a avut dreptate și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 2 din OUG 31/2002, adică nici urmă de organizație fascistă în FDGR.

 

Controversa Retrocedărilor și informațiile „de pe net”

Articolele „de pe net” la care a recurs fostul ministru al Educației, Liviu Pop, când a făcut afirmația referitoare la organizația nazistă, au fost publicate în special de site-ul Justitiarul.ro. Acuzații similare au fost făcute și de jurnalistului Ion Cristoiu într-un articol pentru Evenimentul Zilei și în materiale publicate de ziarul Cotidianul.

 

Conform acestora, FDGR, sub conducerea lui Klaus Iohannis, la acea vreme primar al Sibiului, s-a declarat continuatorul Grupului Etnic German, întemeiat de autoritățile naziste în România în 1940, pentru a obține retrocedarea ilegală unor imobile.

 

În februarie 2017, Forumul a răspuns contestațiilor făcute în legătură cu retrocedările efectuate de către statul român către patrimoniul său, arătând că pentru F.D.G.R. au fost emise 11 decizii de retrocedare” dintr-un total de 136 de cereri. Mai mult, FDGR menționează că „Grupul Etnic German (GEG) a fost înfiinţat printr-un decret-lege (în 21 noiembrie 1940) al Statului Român, condus de Ion Antonescu, şi dizolvat de alt decret-lege, tot al Statului Român, în octombrie 1944. Aşa cum România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist al perioadei antonesciene, şi minoritatea germană din România îşi asumă anii 30 şi 40 ca o perioadă nefastă a istoriei sale şi regretă profund abuzurile şi crimele săvârşite de unii cetăţeni din rândurile sale.“ (sursa – Comunicat FDGR)

 

Este de menționat că în 2017, FDGR l-a dat în judecată pe Ioan Scurtu pentru un articol publicat în ziarul Cotidianul și pe blogul personal. Reprezentanții FDGR au susținut în fața instanței că textul prezintă afirmații mincinoase. Prima instanță a decis că articolul este denigrator, iar în hotărâre este precizat că Ioan Scurtu a susținut că FDGR se declară continuatorul unei organizații hitleriste, însă nici cu privire la această afirmație cu privire la o situație de fapt, pârâtul nu a adus dovezi. În mod evident, atribuirea respectivei afirmații reclamantului aduce prejudicii de imagine și afectează prestigiul acestuia”.

 

Astfel, Judectoria Sectorului 6, unde s-a judecat dosarul, a decis că articolul trebuie scos de pe net și trebuie să plătească daune morale de 6000 de lei FDGR-ului. Doar că Scurtu a făcut apel și dosarul a ajuns la Tribunalul București, termenul de judecată fiind stabilit pentru luna septembrie a acestui an. Trebuie precizat că FDGR a mai dat în judecată și alți jurnaliști.

Concluzie

Afirmația lui Liviu Pop este parțial falsă pentru că Forumul Democrat al Germanilor din România este „succesor în drepturi” al Grupului Etnic German ca persoană juridică românească și în momentul de față reprezintă interesele minorității germane din România inclusiv în Parlament, dar această succesiune juridică nu reprezintă aderarea Forumului la ideologia nazistă, așa cum a considerat și instanța.  

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.