Nicușor Dan (independent, Primarul General al Municipiului București)
„Sectorul 2 are cei mai puțini metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor.”
Adevărat
Barometru Factual
Mediu
Data verificării: 26.08.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În 13 august 2020, Nicușor Dan- candidat la Primăria Capitalei a scris pe Facebook:

„Sectorul 2 are cei mai puțini metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor.”

Ce verificăm?

Dacă sectorul 2 are cel mai puțin spațiu verde din București.

Verificare

Un raport făcut de Curtea de Conturi cu ocazia auditului performanței utilizării fondurilor bugetului local pentru amenajări peisagistice şi întreţinere spaţii verzi la nivelul Municipiului București în perioada 2007 – 2014 a arătat că „la nivelul anului 2014, raportat la o populație de 2,1 milioane de persoane și un total de 2.081 hectare de spațiu verde administrat de primăriile de sector și de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (AL-PAB), indicele de spațiu verde public era de 9,86 mp/locuitor”. 

Vizavi de acest aspect, Curtea de Conturi  a criticat Primăria spunând că pretinde că „Bucureștiul ar avea, în acest moment, 23,21 de metri pătrați de spații verzi per locuitor” . Același document arată că oamenii primăriei au numărat și spațiile verzi deținute de locuitori pe proprietățile lor, precum și cele deținute de persoane juridice, plus pădurea Băneasa, din nordul Capitalei.

Raportul citează date ale Cadastrului Verde, elaborat de Primăria Municipiului București și spune că „dispersia  spațiului  verde  pe  sectoare este foarte  dezechilibrată”, iar „locuitorii  din  Sectorul  1  al  Capitalei  beneficiază  de  cel mai mult spațiu verde, respectiv 39% din totalul spațiului verde din București” în timp ce, la polul opus, „locuitorii  Sectorului  5  beneficiază  doar  de  (…) 8% din totalul spațiului verde din Capitală”. 

Situația  pe  sectoare  a  spațiilor  verzi conform  Cadastrului  verde  se  prezintă după cum urmează:

Când vine vorba despre raportul per cap de locuitor pe fiecare sector, însă, avem datele raportului Vital Signs al Fundației Comunitare București, publicat în 2017, în care au fost analizați 12 indicatori ale calității vieții din București, printre care și mediul, au arătat că:

„Cea mai mare suprafață de spații verzi este în sectorul 1, cu 77,19 mp/cap de locuitor, urmată de sectorul 4, cu 21,12 mp/cap de locuitor. După care urmează sectorul 6, cu 17,71 mp/cap de locuitor, sectorul 3 cu 16,27 mp/cap de locuitor, sectorul 5, cu 12,8 mp/cap de locuitor și sectorul 2 cu 12,43 mp/cap de locuitor.”

Sursa: Buletin de București

După ce Green Peace a solicitat Primăriei Capitalei date vizavi de evoluția suprafeței ocupată de spațiile verzi (ha) și indicele de spațiu verde per locuitor (m2/locuitor) la nivelul Municipiului București și al sectoarelor, a reieșit că Primăria Capitalei folosește încă datele Registrul Spațiilor Verzi, deși acest document nu a fost aprobat vreodată și este contestat direct de către Curtea de Conturi:

“Realizarea Registrului Spaţiilor Verzi (RSV) aI Municipiului București a survenit din obligaţiile impuse de prevederile art.16 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare “autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ţină evidenţa spaţiilor verzi de pe teritoriul unităţilor administrative, prin constituirea registrelor locale ale spaţiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări”. Acesta, a fost finalizat în anul 2011 şi a fost publicat pe pagina oficială a instituţiei în anul 2013, regăsindu-se pe site-ul Primăriei Municipiului București, Ia secţiunea Hărţi, aplicaţia putând fi accesată în mod similar de către orice utilizator, fie intern, fie extern, direcţia noastră neputând furniza alte informaţii decât cele ce se regăsesc pe site.

Concluzie

Afirmația candidatului la Primăria Capitalei Nicușor Dan este adevărată. Sectorul 2 are cei mai puțini metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.