Octavian Berceanu (USR PLUS, fost șef Garda de Mediu)
„Anul trecut pe combaterea introducerii ilegale de deșeuri în România, transferul ilegal de deșeuri, au fost făcute 142 de controale. Anul acesta, în 6-7 luni au fost făcute 1.842 de controale. De asta am reușit să și stopăm intrarea deșeurilor în țară”.
Adevărat
Barometru Factual
Mediu
Data verificării: 28.09.2021
www.factual.ro
Sursa afirmației: RFI

Context

După ce Octavian Berceanu a fost demis din funcția de comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu, acesta a afirmat, în 20 septembrie, într-un interviu: „Anul trecut pe combaterea introducerii ilegale de deșeuri în România, transferul ilegal de deșeuri, au fost făcute 142 de controale. Anul acesta, în 6-7 luni au fost făcute 1.842 de controale. De asta am reușit să și stopăm intrarea deșeurilor în țară”. 

Ce verificăm?

Numărul de controale pe care Garda de Mediu le-a efectuat în 2020, respectiv în 2021, pe tema introducerii ilegale de deșeuri în țară.

Verificare

Acțiunile de verificare ce țin de transferul de deșeuri sunt realizate în punctele de trecere a frontierei, la transportul deșeurilor pe teritoriul României și la locurile de destinație și expediție ale acestora. 

La cererea Factual.ro, Garda Națională de Mediu, aflată în subordinea Ministerului Mediului a pus la dispoziție numărul de controale demarate, astfel: 

  • 2020: 142 de acțiuni de control 
  • 2021: 1.925 de acțiuni de control 

Concluzie

Afirmația este adevărată.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.