Robert Cazanciuc (PSD)
„Legea vă permite să vindeţi chiar la momentul sechestrării, banii fiind depuşi într-un cont”
Parțial Adevărat
Barometru Factual
Justitie
Data verificării: 14.03.2015
www.factual.ro

Context

Prezent la bilanţul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ministrul Robert Cazanciuc le-a transmis procurorilor următoarele:

„Legea vă permite să vindeţi chiar la momentul sechestrării, banii fiind depuşi într-un cont. Dacă persoana este nevinovată, primeşte banii înapoi, dar statul nu mai cheltuieşte sume importante cu depozitarea şi deţinerea acestor bunuri”

Ce verificăm?

Vrem să aflăm dacă şi în ce condiţii pot fi valorificate bunurile supuse sechestrului asigurător, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive.

Verificare

Conform Articolului 2521 , alin. 1, din Codul de Procedură Penală:

  • În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, procurorul sau instanţa de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia

Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede totuşi că, atunci când nu există acordul proprietarului bunurilor, acestea pot fi în mod excepţional valorificate, în următoarele cazuri:

  • atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ;
  • atunci când există riscul expirării termenului de garanţie sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii;
  • atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere;
  • atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreţinere necesită cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea bunului.

 

Alin. 3 se referă la sechestrul pus asupra autovehiculelor. Acestea pot fi valorificate atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni sau dacă, de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra acestor bunuri, a trecut o perioadă de un an sau mai mare, însă doar dacă se împlinesc în acelaşi timp două condiţii: proprietarul nu a putut fi identificat şi valorificarea nu se poate face potrivit alin. 2.

 

Conform alin. 4 și 5, sumele astfel valorificate se consemnează pe numele făptuitorului, suspectului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziția organului judiciar care a dispus sechestrul.

Concluzie

Declaraţia lui Robert Cazanciuc este parţial adevărată. Bunurile supuse sechestrului pot fi într-adevăr valorificate înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, banii fiind depuşi într-un cont şi returnaţi în cazul în care persoana este găsită nevinovată, dar numai la cererea sau cu acordul proprietarului, sau, în lipsa acordului, doar în cazurile special prevăzute de lege.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.