Ce verificăm?

Dacă în 2012 și 2016 aerul din Bucureşti era mai curat ca acum.

Verificare

Informații oficiale privind calitatea aerului în Capitală se găsesc în rapoartele anuale de mediu publicate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, elaborate pe baza datelor transmise de staţiile de măsurare a calităţii aerului.

În Bucureşti există opt asemenea staţii, parte a reţelei naţionale de monitorizare, care ar trebui să măsoare permanent poluarea. 

Legea 104/2011 privind calitatea aerului este cea care stabileşte poluanţii pentru care se realizează aceste măsurători: dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în suspensie PM(10) şi PM(2,5), plumb, benzen, monoxid de carbon, ozon, arsen, cadmiu, nichel şi benzo(a)piren. Pentru fiecare dintre aceste substanţe, legea stabileşte şi valori limită sau valori ţintă. Depăşirea acestor valori pune în pericol sănătatea umană.

Ultimul raport privind calitatea aerului din Bucureşti este cel din 2018.

Două stații de monitorizare nu au avut deloc date în cazul dioxidului de sulf, iar în cazul ozonului au existat date emise doar de patru stații. S-au colectat astfel date insuficiente pentru a respecta criteriile impuse de legea 104/2011.

Depăşiri ale valorilor admise au fost înregistrate în cazul a doi poluanţi: dioxidul de azot şi a pulberilor în suspensie.

Pentru anul 2016, din raportul privind calitatea mediului lipsesc în totalitate datele privind doi poluanţi (dioxid de azot şi ozon), iar în cazul altor patru (dioxid de sulf, pulberi în suspensie, plumb, cadmiu, nichel), datele provin doar de la o parte a staţiilor de măsurare.

Pe baza acestor date, au fost constatate depăşiri ale valorilor limită în cazul pulberilor în suspensie PM10 (două staţii cu mai mult de 35 de zile în care s-a depăşit valoarea zilnică admisă).

Pentru 2012, cantitatea de date valide transmise de cele opt staţii din reţeaua de monitorizare a calităţii aerului a fost mai mare decât în 2016: pentru un poluant (benzen) nu s-au efectuat măsurători, iar pentru alţi cinci (dioxidul de sulf, ozon, plumb, cadmiu şi pulberi în suspensie) datele provin doar de la o parte a staţiilor. 

În 2012 au fost constatate depăşiri ale valorilor limită în cazul a doi poluanţi: 

oxizi de azot, cu valori medii anuale peste valoarea limită la două staţii (Mihai Bravu şi Drumul Taberei) şi pulberi în suspensie PM10, cu depăşiri ale valorii limită zilnice la aproape toate staţiile de monitorizare.

Problemele privind aerul din capitală sunt chiar mai vechi.

Încă din 2007 măsurătorile oficiale au indicat depăşiri ale valorilor permise pentru trei poluanţi (dioxid de carbon, pulberi în suspensie PM10 şi dioxid de azot), depăşiri care au impus în 2008 elaborarea unui Program Integrat de Gestionare a Calităţii Aerului aerul din capitală.

Acest plan a fost revizuit în 2010, iar în 2018 a fost adoptat un nou plan integrat de calitate. 

Calitatea datelor

Monitorizarea calităţii aerului este motivul pentru care împotriva României a fost deschisă în 2017 o procedură de infringement. Anul trecut, numărul şi tipul staţiilor/punctelor de măsurare a calităţii aerului erau în continuare considerate inadecvate de către Comisia Europeană, iar datele transmise insuficiente. 

Volumul scăzut de date privind calitatea aerului din Bucureşti este reflectat şi de Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Bucureşti.

În prezent, nicio staţie de măsurare a calităţii aerului nu transmite automat datele colectate către Agenţia Europeană de Mediu.

La sfârșitul anului trecut a fost lansat Aerlive.ro – un site independent care monitorizează aerul în București prin senzori amplasați în mai multe locații. Datele acestei platforme arată că aerul este poluat peste nivelul admis, în numeroase intervale de timp. 

Concluzie

Afirmaţia lui Vlad Voiculescu este imposibil de verificat. Nu există suficiente date care să demonstreze că aerul din Bucureşti era mai curat acum patru sau opt ani. Staţiile de măsurare au funcţionat cu întreruperi, volumul de date valide este mic, iar rapoartele oficiale diferă în privinţa poluanţilor monitorizaţi (concentraţia de monoxid de carbon a fost măsurată în 2012, dar nu şi în 2016). Ilustrativ este cazul oxizilor de azot: în 2012 au existat depăşiri ale valorii anuale admise, în 2016 staţiile nu au măsurat concentraţia acestora nici măcar jumătate de an, iar în 2018 au fost din nou înregistrate valori mari.