Dezinformări rețele sociale
Data postării: 06.05.2024
www.factual.ro
FALS | Ucraina nu este un stat recunoscut de ONU

Un utilizator al platformei Facebook susține că Ucraina nu este recunoscută oficial drept un stat membru al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

 

„Ucraina nu este un Stat declarat și recunoscut oficial în cadrul ONU. Ideea de popor ucrainean a fost a lui Lenin care a impus-o după 1917, creând un stat artificial pentru care a luat teritorii cu forța de la polonezi, slovaci, unguri și români.”

 

Postarea preluată de către utilizatorul Facebook are scopul de a decredibiliza statutul Ucrainei  de țară independentă și democratică și legitimitatea istorică în fața Rusiei. În ultimii ani tot mai mulți politicieni din partide de extremă dreapta, precum Claudiu Târziu, George Simion sau Diana Șoșoacă, au promovat un discurs revizionist, prin care încurajează începerea unui proces de recuperare a unor teritorii istorice care acum se află pe teritoriul Ucrainei. Toate aceste discursuri amenință securitatea și legitimitatea Ucrainei.  

 

Contextul relației dintre Ucraina și ONU

 

ONU este o organizație internațională, formată din 193 de state membre, care are ca scop menținerea păcii internaționale, precum și  încurajarea unei colaborări eficiente între statele membre pentru eradicarea pericolelor care apar la nivel internațional.

 

În lunile de după încetarea celui de al Doilea Război Mondial, în 1945, reprezentanții a 50 de state s-au alăturat conferinței internaționale ONU, unde, timp de două luni au pregătit Carta Națiunilor Unite. Pe 24 octombrie 1945 ONU și-a început activitatea. Printre statele care au ratificat și semnat Carta Națiunilor Unite se află și URSS, din care Ucraina făcea parte la acel moment sub numele de Republica Sovietică Socialistă  Ucraina.

 

Într-o poză de la congresul de la San Francisco din 19 mai 1945 apare numele delegației Republicii Sovietice Socialiste Ucraina.

 

Statutul Ucrainei în ONU

 

Ucraina apare pe lista statelor din cadrul organizației, încă din 1945. Inclusiv după ce Ucraina și-a câștigat independența și și-a schimbat numele, în 1991, participarea sa în cadrul organizației nu s-a schimbat.

 

În 1994 a fost semnat Memorandumul de la Budapesta, în cadrul căreia SUA, Marea Britanie și Rusia, țări din cadrul ONU și NATO, au recunoscut oficial statutul, suveranitatea, independența și granițele Ucrainei. Secretariatul ONU a înregistrat în 2016 tratatul bilateral semnat pe 28 ianuarie 2003 la Kiev între Federația Rusă și Ucraina, prin care celei din urmă îi sunt recunoscute granițele.

 

Așadar, conform tuturor tratatelor semnate, Ucraina este un stat recunoscut oficial de către ONU.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.