Primar al Timișoarei, membru USR.
S-a născut în 1983, în Germania. Provine dintr-o familie numeroasă, cu 8 copii și a plecat de acasă pe când avea doar 16 ani, cu o bursă primită de la Parlamentul Germaniei. În 2003, a absolvit un liceu romano-catolic din Germania.
Ulterior, a profesat în administrația publică din Germania, timp de 10 ani, așa cum se descrie pe site-ul partidului. Între 2016-2019 a fost șeful de cabinet al fostului președinte german, Horst Köhler.
Experiența sa profesională include și misiuni în Africa, unele tot în calitate de reprezentant al administrației germane. A dezvoltat proceduri de management mai bune în cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Protecţiei Sociale din Liberia, a participat la două misiuni de planificare a intervenţiei umanitare ale Guvernului german care au avut loc după cutremurul devastator din Haiti în 2010, a asistat la negocieri de pace între mai multe ţări africane şi a coordonat munca unei comisii strategice ale Băncii Africane de Dezvoltare.
Potrivit CV-ului, are un masterat în Studii de Post-Conflict, obținut la Departamentul de Științe Politice al Universității din York, Marea Britanie.
Își descrie astfel hobby-urile, pe site-ul primăriei: ”În timpul meu liber fac muzică (cânt la pian și la violoncel, compun, dirijez), citesc și merg cu bicicleta. Și stau pe Netflix, “că oameni suntem”.”