Primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România.
Baner
Barometru Factual

03.06.2016

Am susținut (n.r. - PNL) amendamente la bugetul României pentru finanțarea unui spital generalist în sectorul 3.

Cristina Pocora

PNL

Fals

Context

Cristina Pocora, candidata PNL pentru Primăria Sectorului 3, a declarat (1.06.00):

Am susținut (n.r. – PNL) amendamente la bugetul României pentru finanțarea unui spital generalist în sectorul 3.

 

Ce verificăm?

Dacă PNL a susținut vreun amendament la Bugetul României pentru finanțarea unui spital generalist în sectorul 3.

Verificare

În Raportul comun suplimentar al celor două camere ale Parlamentului asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016, disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, găsim atât lista amendamentelor admise, cât și cea a amendamentelor respinse la aceasta. Am descoperit mai multe propuneri privind finanțarea unor instituții spitalicești, dar niciunul care să privească construcția unui spital generalist în sectorul 3.

 

Concluzie

Afirmația Cristinei Pocara este falsă. PNL nu a susținut amendamente la bugetul de stat privind finanțarea unui spital generalist în sectorul 3.