Klaus Iohannis (Președintele României)
O cantitate egală de lemn cu cea care se taie legal se taie și ilegal
Adevărat
Barometru Factual
Mediu
Data verificării: 29.12.2019
www.factual.ro
Sursa afirmației: Digi 24

Context

Într-o conferință de presă ținută la Cotroceni pe 5 decembrie 2019, președintele Klaus Iohannis a făcut următoarea declarație privind tăierile ilegale de păduri: „Datele sunt de speriat. O cantitate egală de lemn cu cea care se taie legal se taie și ilegal și asta trebuie să înceteze”. 

Ce verificăm?

Cât lemn se taie ilegal din pădurile României.

Verificare

Datele colectate prin Inventarul Fondului Forestier (IFN), principalul instrument de evaluare a resurselor forestiere din România, arată că din pădurile țării se taie o medie anuală între 37 și 40 de milioane de metri cubi, potrivit unui interviu dat presei luna trecută de cel care conduce acest departament, Gheorghe Marin. 

Într-o intervenție telefonică pentru Factual, oficialul a explicat: „Noi nu știm cât se taie ilegal. Știm cât se taie în total. Astfel, volumul de lemn recoltat anual din pădurile României este de 38,6 milioane de metri cubi. Aceasta este o medie anuală, calculată de noi în două cicluri: 2008-2012 și 2013-2018. Rețineți că are o eroare de 4,75 la sută”

Datele colectate de Institutul Național de Statistică în ultimii șase ani arată că volumul de lemn exploatat anual în România este de aproximativ 18 milioane de metri cubi. 

Diferența dintre totalul tăierilor (38,6 milioane de metri cubi) și cel al tăierilor autorizate (18 milioane de metri cubi) este de aproximativ 20,6 milioane de metri cubi. 

Concluzie

Declarația lui Klaus Iohannis este adevărată. Valoarea cantității de lemn care se taie neautorizat este apropiată de cea care se taie legal. Trebuie însă precizat că, inclusiv din declarațiile specialiștilor, reiese că nu avem o evidență exactă a lemnului tăiat ilegal.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.