„Ați văzut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic? Eu n-am văzut”.

Ce verificăm?

Normele juridice care definesc termenul de plagiat.

Verificare

Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare definește plagiatul ca fiind „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale” (art. 4, alin. (1), lit. d)

De remarcat este că aceeași definiție a termenului de plagiat este reglementată chiar de Ministerul Educației, prin Ordinul nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Tot Ministerul Educației a emis și o metodologie privind soluționarea sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, aprobată prin anexa nr. 3 a Ordinului nr. 5229/2020.

Plagiatul este, de asemenea, sancționat de legislația în vigoare, astfel:

• Legea educației naționale nr. 1/2011, la art. 310, lit. a): [Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară:] plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori”;
• Legea nr. 8/1996, republicată în 2018 – chiar dacă nu se referă în mod specific la termenul de ”plagiat”, legea privind dreptul de autor și drepturile conexe stipulează: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie.” (art. 197, alin. 1)