Primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România.
Baner
Barometru Factual

13.06.2014

„Oricine poate fi expulzat de pe teritoriul României dacă nu respectă legile şi Constituţia”

Traian Băsescu

PMP

Parțial Fals

Context

Manifestaţiile pro-autonomie pentru ţinutul secuiesc de la Târgu Mureş din 10 martie 2014, la care au participat mai mulţi oameni politici maghiari aparţinând partidului de extremă dreaptă Jobbik, precum şi membri ai grupării paramilitare Garda Maghiară (o grupare interzisa în Ungaria), s-au soldat cu acte de violenţă. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă din data de 24 martie 2014, că „Oricine poate fi cu uşurinţă expulzat în plin sejur de pe teritoriul României dacă nu respectă legile şi Constituţia României”.

Ce verificăm?

În cadrul acestui articol vom verifica cât de ușor poate fi expulzat din România un cetățean străin, urmărind trei aspecte: cine poate fi expulzat, în ce condiţii poate avea loc o expulzare şi pentru ce anume.

Verificare

Având în vedere contextul în care preşedintele a făcut afirmaţiile, considerăm că este necesară şi analiza altor măsuri a căror finalitate este îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României, nu doar a expulzării propriu-zise.

Astfel, ar exista două reglementari juridice care pot fi avute în vedere: expulzarea propriu-zisă şi declararea unui străin ca indezirabil.

Scenariul 1: Expulzarea

Conform articolului 19 din Constituție, expulzarea cetăţenilor străini se poate face doar în baza unei decizii a justiţiei. În articolul 66 al Codului Penal, expulzarea este prevăzută ca pedeapsă complementară ce poate fi aplicată străinilor care comit infracțiuni în România. Articolul prevede că un cetăţean străin ar trebui întâi condamnat, apoi trimis la închisoare şi doar ulterior ar putea fi expulzat.

În ceea ce priveşte persoanele care pot fi expulzate, există anumite excepţii prevăzute de Codul Penal (Art. 66/4) şi de Ordonanţa de Urgenţă 194/2002 privind regimul străinilor în Romania: de exemplu, un străin nu poate fi expulzat atunci când există motive întemeiate că viaţa sa va fi pusă în pericol sau că va fi supus torturii în statul în care va fi expulzat.

De asemenea, ca stat membru al Uniunii Europene, România se supune unor prevederi în materie (Directiva 2004/38/EC, referitoare la dreptul la liberă mișcare, precum și Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Exista, de altfel, şi precedente de abuz ale statului român ce au fost sancţionate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum Cauza Ahmed împotriva României din 6 septembrie 2013. Înainte de a fi expulzat, cetățeanul irakian a fost declarat indezirabil pe 10 martie 2003 și a fost expulzat pe 6 septembrie 2003, fiind reținut la Centrul de tranzit din Otopeni. România a mai fost condamnată în alte două situații (Kaya împotriva României, 12 octombrie 2006, respectiv Lupșa împotriva României, 8 iunie 2006) pentru că temeiul legal al expulzării reclamanților nu oferea garanțiile minimale împotriva arbitrarului autorităților.

În ceea ce privește persoanele care se bucură de imunitate diplomatică, statul român are opțiunea de a declara un diplomat „persona non grata”, fără obligația de a da explicații, conform Articolului 9 al Conventiei de la Viena, 1961. Statul de care aparține diplomatul trebuie, atunci, să îl recheme sau să-i retragă funcția în cadrul misiunii diplomatice. De regulă, diplomatul părăsește singur în scurt timp țara. Oricum, situaţia de faţă nu pare a se încadra în aceste prevederi, pentru că cetăţenii în cauza nu erau personal diplomatic sau acest statut al lor nu a fost prezentat public.

Prin urmare, nu încălcarea oricărei legi sau a Constituţiei permite aplicarea măsurii expulzării. Cu alte cuvinte, pentru a expulza un cetățean străin, o instanță din România trebuie să emită o hotărâre judecătorească, un proces deseori de durată. Spre exemplu, cel mai recent raport al CSM consemnează că numai recursul în materie penală, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, durează, în medie, peste 300 de zile. Mai mult, durata şi complexitatea unui proces penal nu pot fi cunoscute în abstract.

Scenariul 2: Declararea unui străin ca indezirabil

Declararea unui străin ca indezirabil este reglementată de OUG 194/2002 şi se poate pronunţa de Curtea de Apel Bucureşti împotriva unui străin care: „a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatatea naţională sau ordinea publică.” Curtea de Apel trebuie sesizată de un procuror anume desemnat şi trebuie să se pronunţe în maxim 10 zile de la sesizare. Hotărârea poate fi atacată cu recurs, dar exercitarea căii de atac nu este suspensivă de executare. Astfel, decizia de a declara pe cineva indezirabil este menţinută pe durata judecării recursului, spre deosebire de situaţia expulzării, unde decizia este suspendată în aşteptarea verdictului.

Şi aici există excepţii cu privire la străinii care pot fi declaraţi indezirabili (pe motive de vârstă, familie, sau ameninţare în statul în care urmează să fie expulzat). Cu privire la faptele care pot atrage indezirabilitatea, spre deosebire de expulzare, nu este necesară săvârşirea unei infracţiuni. De asemenea, procedura în faţa instanţei are o durată determinată legal (spre deosebire de procesul penal).

Concluzie

Daca ne referim strict la procedura expulzarii, exprimarea preşedintelui Băsescu este în mare parte falsă. Expulzarea unui cetățean străin, deși realizabilă, nu poate fi făcută cu ușurință. Măsura expulzării nu se poate aplica oricui, nu pentru încălcarea generală a legilor şi a Constituţiei şi în niciun caz cu uşurinţă, având în vedere durata şi complexitatea pe care o poate avea un proces penal.

În schimb, în ceea ce priveşte declararea unui străin ca indezirabil, afirmaţiile preşedintului sunt mai apropiate de adevăr. Acestea totuşi  nu se înscriu la procedura expulzării, la care preşedintele a făcut referire, şi nu presupun neapărat încălcarea Constituţiei. Măsura se aplică aproximativ aceluiaşi grup de persoane precum măsura expulzării, dar nu este necesară săvârşirea unei infracţiuni. Procedura în justiţie are o durată foarte scurtă, de 10 zile, care ar putea duce la îndepărtarea rapidă a străinului de pe teritoriul ţării, chiar dacă hotărârea judecătorească nu este definitivă, iar străinul face uz de recurs.

Presupunând că preşedintele a făcut referire la rezultatul îndepărtării unui străin de pe teritoriul ţării, chiar dacă a greşit numele procedurii, considerăm afirmaţia sa mai curând adevărată.